Eu, Alesul

Bate vântu-afară, Da-n casă e cald. Mă lăfăi în lene Și, cu treaba, bald. Neamțu-așa îi spune: În curând adică. Tot românul știe: Ce-i prea mult, chiar strică. Deci, în trândăvie, Profundă plăcere, Îmi încep azi ziua, Fără de durere. Zac ca niciodată, Cert atins de boală. Binele de sine Mă răsfață-n poală. Lăfăitu-i sincer, Fără griji perene. Ce păcat că Statul N-are-n loje perne. Cum adică-n sală? Eu merit mai mult. Sunt Alesul vostru, Zeu cu unic cult. Nu-n cult-ură frate; Ura n-o predic. Cu credința-n mine, Faceți ce vă zic. Veți avea de toate!… Ca și până azi. Cum? N-aveți nimica? Nu-i păcat să rabzi. A voastră-i Vecia. Porțile sunt largi; La mine în curte, Nu-n gură să bagi. Când nu ai ce pierde, Ești mai liniștit, Plus că, de mori iute, Ești și pomenit. Aveți foame-n gură? Sfințișori păreți. Mai ieșiți pe-afară! Vorbesc la pereți. Larma se-ntărâtă În cuvinte sparte. Mă întreb cu groază: Ce-au cu mine frate?…