”Festin”

De privești de la distanță, Zici că-i seara de Crăciun. Pomii, toți, sclipesc în gheață, Când se-aude-un ”Rămas bun!” Gerul dur, cu-n strai de gheață, Ajutat de-n vânt meschin Și de-o burniță banală, I-a-mbrăcat pentru ”festin”. Nu e cel al învierii, Sau al toamnelor în rod, Ci-un privechi de rătăcire, Spre al Styxului scurt pod. Încrustate-n diamante, Ce, din echilibru, sorb, Crengile-și apleacă fruntea Spre-un pământ avid și orb. Zvârcolindu-se-n urgia Unui timp neiertător, Multe-și află jos menirea, Nu în zbor îcântător. Ca și omul, ce-n avere Sufletul își încrustează, Vii lăstari se sting cu zile, Căci, pe veci, doar Moartea-i trează.