Imașul țări

Pe imașul mic al țării, Mult scurtat din an în an, Pasc văcuțele sărmane, Care n-au, de fân, vre-un ban. Lângă ele, boii cu ziua, Prea sătui… de alergat, Se-nghiontesc cu-o capră suplă, Ce tocmai s-a dezlegat. Soțul ei e dus cu pluta, Pe la munte, înspre ”sus”, Ca pastramă pentru șefii, Ce, cu vorba, l-au tot dus. Cam pestriță-n blana scumpă, Nu le poartă vină lor, Căci, când n-are de mâncare, O ”hrănesc” ei, plini de dor…

Boul, obosit, se-așează Lângă vacă… și o pupă. Capra-i înghiontește, fiindcă Tot imașul îl ocupă.