Îmbâcsitul

Plin de sine, cu respectul Pentru ”propriu”-n slăvi urcat, Își vărsa, pe toți, sictirul Cu bun simț curat tărcat. Nesătul, în conștiință Avea pete berechet Și făcea și fapte bune, Ca tăcerea la banchet. Plin de starea încropită, Arogant, dur și parșiv, Aborda-n necuviință Restul, ca pe-un tot nociv. Îmbâcsit de încântarea De a fi ce e, și nu-i, Își făcea pofta ca lumea Și-o punea, la alții-n cui. Îmbuimat cu ”cruditatea” Ce-i plăcea în ”fel” și ”chip”, Și-a tot sterpezit simțirea, Ajungând mârșav, ca tip. Cine-i el? E coada mare. Pentru-”n față” se bat toți. Ia și tu un ”fiecare”!… Fă distincție, de poți!…