În Clepsidra Vieții

Într-un orizont, pe care Și lumina-l ocolește, Zorii, greu deschid cărare; Ceața, ziua osândește.

Griul fad și cenușiul Obturează viața-n jur. ”Picură”, ca lacrimi, frunza Pe pământul crud, și dur.

Prin privirea obosită De nimicul nevăzut, Intră-n suflet doar tăcerea, Ca un înger decăzut.

Liniștea e aparentă. Vuietul în tâmple-l simt. Pura frăgezime-a firii Face-un pas către mormânt.

Ca-n neant gândul percepe Foșnetul de viață stins. Ciclul morții se abate, În Clepsidra-n care-a nins.