În dorul leli…

Cu speranța-n elixirul Faptelor neînrămate, Și-au făcut de lucru-ntr-una Și cu cele reportate. Timpu-a vrut ca să-i ajute Și, trecând pe lângă gloată, I-a bătut la cap, cu ore, Necerându-le răsplată. Atunci le-a venit idea, Chiar așa, bătuți în cap, Timpul să îl mituiască Și să-l scoată-al vinei ”țap”. -Nici nu vine, că și trece… Motiva unu-un impas, Luându-și, ferm, avânt spre față, Făcând, și-napoi, un pas. Azi așa și mâine tocmai Ca și ieri, munceau normal, Ca să-și facă cheltuiala Cât mai spornică, formal. Rezultatele, vezi bine, Erau pe măsura lor. -Ce contează-i încercarea… Și-ncropeau alta de zor. ”Dorul lelii” vreți a spune? Chiar îi știți pe-amicii mei? Aaa-s cu voi în cârd ășie? Doamne, iartă-ne, de vrei!