La copcă

-prima zi-

Lacul freamătă sub gheață. Apa-n copcă viu pulsează. Ne-am cam înroșit la față. Ochii umezi mai visează. Albul pur se pierde-n stuful Sfârtecat de crunta iarnă. Pe sub guler simt fin puful Ce, nori joși, încep să-l cearnă. Patru câini, certați de mine, Că de-acasă au plecat, Se tot miră: ”Nu-i e bine? Îl păzim. Nu-i delicat”. Tolăniți fără rețineri Pe zăpada cristalină, Latră uneori ”susțineri”; Simt, că-i cu răbdări, la cină. Brusc, tăcerea de idilă Hărtănită-i de copoi. Au văzut un ”Urechilă”, Ce-a tulit-o spre zăvoi. Pofta-n cui și-au pus-o iute; ”Țopăilă”-a dispărut. Au rămas, pe Alb, ciufute, Patru umbre… la păscut. Îi vedeam cum se aleargă, Luând câmpu-n lun și lat. Și eu îl cam ”bat”, că dragă, Mi-este vorba-n vers ”pătat”. Cu răbdarea cam știrbită De eșecuri repetate, Lung privesc copca-ndrăcită, Ce, de pești, mă tot desparte. Una după alta-n grabă, Sfredelim în lung de mal. -Reflectoare… bună treabă. -Ca la teatru, stau la stal. Ferm convinși că nu se poate Să nu dăm de ”Bibănescu”, Ne mutăm și mai departe… M-am ales cu ”Pitorescu”. Șapte-am prins, și rău îmi pare; Să-i mănânc,greu m-am decis. Am făcut ca Fiecare: Pentru poftă, am ucis.