Labirintul

Pe cărările prostiei, Labirint de-nțelepciune. Urma-și varsă pașii, Lâng-un pic de rugăciune. Sterpezite de durere, Malurile-și fac de cap. Din copaci se taie frunza Fistichie, pentru țap. Lăturalnicele fapte, Rupte-n dinții de cristal, Umplu liniștea eternă, Când cu cruci, când cu portal. Neființa, la-ndemână, Se oferă curvă-n pat. Traiu-l face, ca nebunii, Din mai lung, aproape lat. Gurile își cern prinosul De cuvinte lâncezite. Sar idei, din ele-n cârje, Pe jumate putrezite. Noaptea își iuțește vrerea, Îngropând, în fiecare, Labirintul, ca o Cale Aleasă la întâmplare.