Ninge-n ”Timp debil”

Ninge, fără veselie, Peste un pământ pătat. Fulgii lăcrimează-n glie, Cu-n final mereu ratat. Mâzga se răsfață-n ”voia” De oraș curat-murdar, Îmbâcsit cu noxa morții, Ce se vaită în zadar. ”Viața” vrea, în pomi să crească, Și în iarbă, și în flori, Sau să-noate-n ape limpezi, Când nu zboară printre nori. A greșit, privind umanul, Ca pe ”Micul Creator”, Ce-ntregea, un pic, natura, Visător și iubitor. Ninge trist, încet, agale, Ca alaiul mortuar. Fulgii, încropiți din jale. Plâng, striviți pe trotuar. Oamenii-i privesc cu teamă, Nu cu ochii de copil: ”Dacă nu mai scot mașina?”… Au crescut în ”Timp debil”.