Picături nevinovate

Flamuri flutură în ceruri. Norii se îmbracă-n umbre, Aruncând parcă-n prostie, Ape, în torente sumbre. Vii șuvoaie, neoprite, Cărând vieți un mormânt, Se aruncă, în neștire, Spre un Iad, numit Pământ. Drumul lung dureaz-o clipă, Răsucită în tumult. Cad în șiruri de paradă; Cad, uitând că e prea mult. Nu se-așteapă, ca-mpreună, Să se prăvălească-n gol. Picătură-n picătură Intră, găurind un sol. Unitate nu există, Decât poate în final, Când sfârșitul e aproape, Și se pierd, în lac, din mal.