”Plăți de toamnă”

Obosit, pe-o creangă, Vântul se-odihnește Lâng-o frunză mică, Ce ”toamna plătește”. Palidă la față, De un galben-pai, Și-a pierdut speranța, Ca și omu-n Rai. N-are vini știute. A crescut… și-atât. Nici, de vânt, bătută N-a făcut ea ”gât”. Și atunci, ce oare Îi impută soarta, Ce-nspre neființă, Îi deschide poarta? Nu e om, cu vise În trăiri ”de-apoi”. Cine s-o regrete, Când și pomii-s goi? Și-a văzut surate, Căzând, dup-un zbor. Ce nedreaptă-i viața, Când te-nșeală-n dor. Nu e pregătită, Rămas bun să-și ia. Ruga nu o știe. Milă, cin-să-i dea?