Plătitori cu blana

Se-ntinsese, obosit Tot un os să roadă, Și dormea, neisprăvit, Ca boul pe coadă. L-am trezit, ca să-i arăt Ce bine se simte, Cel ce-n noapte-un hămăit, Îl scoate din minte. S-a uitat chiorâș, căci de, E-o moacă normală, Când, un fraier de doi bani, Din vise te scoală. Cu nesaț, a mârâit, Savurându-și osul, Și, a stimă m-a tratat, Întorcându-mi dosul. Indignat, m-am supărat, Cuprins și de teamă, C-am ajuns, din bun stăpân, Băgător de seamă. Drept e că nici osul lui, Nu eu i-l dădusem, Da-l rodea în curtea mea… Runda o pierdusem. Cugetam că, și la om, Cam contează hrana: Cine-o dă, și când , și cât… Dar plătești cu ”blana”. Pentru aia, la soroc, Dai și cât nu face… Să o iau de pe cățel?!… L-am lăsat în pace.