Timpul și Cuvântul

Timpul umblă prin Abis; Cale lungă-n fum. Undeva, pe-acolo, Stăm și noi în drum. E-un fidel al soartei, De a fi, ce e. Fără-o amintire, Nu-ntreabă ”De ce?” Sferă-nchisă-n spațiul Ce se tot dilată, Curbă-nchipuită, De o minte ”plată”. Umbră de lumină Dintr-un multi-vis, Pată de culoare, Într-un ochi închis. Paralele spații, Cu pereții goi, Răvășesc gândirea, Ce mai zace-n noi. Limite nescrise, Infinite-n veci, Amintesc de timpuri Cu izvoare reci. Undeva, oriunde, Și cândva, oricând, S-a născut Cuvântul, Fără nici un gând.