Urgia

Cercurile s-au lărgit. Golul înfioară. Cucuveaua, la bocit, Cântă într-o doară. Cerul pare rotunjit, Cu intrarea ștearsă. Râde norul aiurit, Ca de-o glumă-farsă. Câmpul și-a ieșit din loc, Plin de rădăcină. E stropit cu gândăcei; Arar cu lumină. Prin păduri umblă cornute; Rude deșănțate. Se adapă în scânteia De izvoare sparte. Pomi-s cu covrigi în ram, Aruncați cu grijă. Cetina-și face de cap, Înfiptă pe tijă. Munții, agățați de sus, Bat arar din poale. Culmile și-au luat avânt Și se scurg pe vale. Lacul, îndesat în el, Spumegă-n mânie. S-a lovit, de-un om, mai ieri; De-asta e urgie…