„Vaca ” si „Porcii”

Într-un grajd, cocenii roși, Amintesc de tomnă. Boii plescăie de zor. ”Vaca” e o doamnă. Gura ei îi ia încet… Limba-i înfășoară, Și îi mângâie discret, Așa, într-o doară. Prea flămândă, ea nu e. Are chef de joacă. Ochii sar la ”porci” din cap; Clefăie în troacă. Scroafele, cu mulți purcei, Agățați de sfârcuri, Mai visează, uneori, La godaci cu ”smocuri”. Boii, urgisiți să stea Numai cu o vacă, Tot profită de stăpân Și, în sat, iar pleacă. Singură, cu porci rânjind, A rămas o vacă. Mă întreb, naiv, ca om, Ce-ar putea să-i facă. Când am dat ca s-o întreb, M-a privit cu milă: ”Ce ști tu ce-s aia buni?” Mi-a răspuns în silă. Sincer, am crezut că ea, ”Bani” dorea să zică Da, dar dacă mă-nșelam? Le purtam chiar pică. Resemnat, ca om de rând, M-am retras în casă, Că-ncercam să îi arăt Că, de porci, nu-mi pasă. A rămas, cu ei, mai mult. Ce-a făcut? Se știe. Ce? … Vițelul nu-i purcel? La om, poat’ să fie.