Valea Mănăstirii

-clepsidre de taină-

Lespezi de morminte ostoiesc păcate. Lațul urii strânge. Viața-n el se zbate. Aruncată-n umbra uitării de neam, Crucea și cu spada se reflectă-n geam. Șoimul se agață cu ghiara de vânt. Cade din înalturi. Moare pe pământ. Năluciri de fapte, zidurile sorb. Mănăstirea plânge. Geme ca un orb. Pietre retezate de Timpul șuvoi, Netezesc cărarea spre pereții goi. Palide icoane, înecate-n fum, Amintesc de Calea, pierdută pe drum. Sfinții nu se roagă. Milă nu cerșesc. Ochii, fără lacrimi, triști spre noi privesc. Flacăra târzie, de priveghi trăit, Pâlpâie-n lumina unui asfințit. Soarele îmbracă turlele în jar. O copilă-și strigă mama în zadar. Pașii se destramă, ca în lipsa vrerii. Capul se apleacă, pradă iar tăcerii. Un cuvânt se zbate, ca o rugă mută. Mănăstirea plânge. Cineva ascultă…? Codrul drag o-ncinge, cu brândușe mii; Clepsidre de taină, pentru morții vii.