Visătorul

Cu dreptatea-n băț, ca traistă, De promisiuni doar plină, Rătăcea, chiar El, prin viață, Oferind, sau luând Lumină.

Mulți prea mulți din ”bunii” lumii, Odihneau în reci morminte. L-au chemat, odat, ca fii, Ce-au crezut că e Părinte.

Nu i-a ajutat în viață. Nici în moarte, mai apoi. A rămas cu amintirea Ochilor sărmani și goi.

Trece-acum umbra-I fugară Peste Timpul răbdător. Nu-nțelege rezultatul. Poate-a fost cam visător.