Visul ei, de pace

Cu natura, omul, Frate nu a fos. O fura pe față, Cu și fără rost. Ea-l iubea,cu viața Strânsă-n sânul ei. Nu-i da ascultare, Mai credul în zei. Mamă grijulie, L-a hrănit de mic. Umbla-n patru labe; Era om, un pic. L-a-nvățat să meargă, Fără-a sta pe mâini. I-a dat grâu, să facă Turte mici, și pâini. A luat bâta-n mână, Chiar rupând din ea. A-nceput s-omoare Și sânge să bea. A greșit, se pare, Și regretă azi. Pofta nesătulă, Face scrum din brazi. Prin cenușă, vântul, Scurmă fără rost. Cum era odată? Ce frumos a fost? Focul, ca și fierul, El i-a oferit. Visul ei de pace, Cert, s-a năruit.