De pe la sat

• ”roade-le Statului, degeaba- (ironii f. amare)

Toamna trece, vine iarna; Nu-i ca vara, asta-i drept. Statu-a luat satul în grijă; Se bate cu pumnu-n piept. Câmpul, urgisit se joacă Cu un vânt hoinar, și-atât. De prea multe ”îngri jeale” I-au rămas ciulini-n gât. Drumul vechi e de căruță; După șleauri, pare prost. Nu că-ar vrea inteligență; Simte că e fără rost. Vine, trece, și se duce, Umilit de gropi de rând. Doar când plouă-n bălți-oglindă, Cerul îi zâmbește blând. De copaci, nici că e vorba; Iarna-i grea pentru sărmani. Cum sunt toți cam-pe-acolo, Orice creangă-nseamnă bani. Focuri au, la suflet, multe; Sobele sunt moft direct. Numai rugile-s aprinse, Repetate-n van, corect. Au speranță-n stat, degeaba; Când nu fac, nici nu greșesc. A! De Stat vorbeam? Există? Pe ce lume, eu, trăiesc?…