”Dulce pradă” i.a. iar

(orice asemănare cu umanul… este…)

Boby se-”afișa”, fudul, Cu-o ”codană” nouă. Mîrâiau, vre-o doi, cu jind; Se făcea ”că plouă”. O-ntâlnise-ntâmplător… Când era în ”transă”; Cel puțin așa credea, Cel ”izbit” de șansă. O-ntrebase un nimic… Ea a dat din coadă; S-a întins, chiar voluptos, Ca o ”dulce pradă”. Se vedea, pe blana ei, Că e ”poamă bună”, ”Jinduită”, de căței, Ziua, sau sub Lună. A fost bine, când ”zburda”, În ”călduri”, de vară, Însă toamna se ”scurgea”, Cu iarna ”la bară”. Burta devenea mai grea; Nu de la mâncare. După-atâta ”alergat”, Dorea ceva ”stare”. Asta, și de stat pe loc, Și de-”averi decente”, Gen coteț, confort sporit, Și mese frecvente. Cum-necum, l-a păcălit, Că-i sfântă fecioară, Și că, ”gura rea”, din sat, Vorbește-ntr-o doară. El, credul în ea pe veci, Cu mintea pe-alături, S-a ”întins”, cu ea, ”la drum”, Neștiind de ”blaturi”. Unde-a dus-o nu vă spun; E altă poveste. Cert e că s-a-ntors ”sleit”, ”Jupuit”, firește. N-am morală pentru om; La el nu ”se-ntâmplă”. E ca practică, în fond; ”Socoteala”-i ”simplă”. Nu gândește ea, prea mult; Capu-i mic, se pare. Ce să facă, ”poame” sunt… Prea de multe-n stare.