”Eu”-l tuturor

-pe crucea sorții-

Cu privirile pierdute-n golul vieții, Visător, cu ochii larg deschiși spre cer, Își târâia trăirea-n praful pieței, ”Compunând”, statistici lungi, cu cei ce pier. Accepta minciuna, cu o teamă rece, Căci îl proteja de ”negrul” crud din jur, Și privea, cum adevăru-n ”cuie” trece, Pe crucea sorții prins, și ”înălțat”, pe par. Nu-l afecta repulsia diurnă, Ce o simțea într-un reflex ”pavlov”, Și accepta mizeria perenă, Doar să mai treacă-o cifră în ceaslov. Nu se-ntreba nici cine-i cel ce ”trece”, Ca ”Eu” al tuturor celor ce tac, Doar aștepta, din ochii lor, să plece, Ai celor ce, morminte-n loturi, fac.