În lacustre desfătări

Cerul geme-năbușit; Plânge în zadar. Totul pare ”prăbușit” Într-un gri-murdar. Foșnetul de vânt ciufut, Umple-un gol ciudat. Timpul mormăie docil, Moale, și pătat. Liniștea-i la locul ei; Zace pe mormânt. Focul, rătăcit de zei, Zburdă pe pământ. Tunetul e vocea Lui? E din Rai, sau Iad? Nu contează, orișicum, Când și sfinții cad. În lacustre desfătări, Zilele se scurg. Rădăcini pierd ”încleștări” Și, la vale, curg. Apa și-a făcut făgaș Pe unde-a poftit. Totul pare, chiar cu cer, Un cavou boltit. Oamenii își scot din minți Rugăciuni de ”ieri”. Le spun sinceri, printre dinți, Dar cam în doi peri. Viața i-a-nvățat puțin; Trăirea, mai mult. La credință se abțin; Mor, cu pofta cult.