Ironii, în sensul strict

-1- La ghișeul d-informații, Răspundea doar muta. Partenerul ei lipsea; ”Era dus cu pluta”. Într-un colț, mai călduros, Puteau să se vadă, Unul peste altul, cinci; ”Erau proști grămadă”. La un alt ghișeu, nimic; Nici un ”cineva”. Cel plătit, baban, era ”Dus cu sorcova”. Mulți cărau într-un birou, Lumină cu cartea; Era cel întunecat, Plin cu ”proști ca noaptea”. Unii ”nu mai făceau gât”, Căci n-aveau; doar temeri. Se purtau chiar prea frumos, ”Cu capul pe umeri”. Trepăduși restructurați, Căci ”ținea hârtia”, Se văitau, de mama lor, ”Că-i durea prostia”. Unul, cu cuptor pe cap, Împins înainte, Chiar fusese promovat, ”Cam necopt la minte”. Un șefuț, cu-n plici de soi, În biroul-cușcă, Tot țipa, de zor, la toți; ”Era rău de muscă”. Un novice se-nvârtea, Și în chip, și-n fel, Și-ncerca, și reușea, ”Să doarmă pe el”. Noii, parțial vizibili, De concursuri răvășiți, Făceau totul alandala,, ”Clar, total ne-isprăviți”. Un șefoi, uitat de vârstă, Se zdropșea, decen, și demn, Bătând toaca de cuvinte, ”Cu-o limbă de lemn”. La etaj, un șef mai mare, Cu o barbă ca de zeu, Zăcea-n pânza de paianjen, ”Cam uitat de Dumnezeu”. Un umil stropea un scaun Cu aghiasmă stinsă-n rom, C-auzise, cam prin dos-uri, ”Că locu-i sfințit de om”. ”Repezeau”, chiar și colegii, ”Figuri” foarte țepene, Ferm convinse, că-s pe viață, ”Lipite de scaune”. Pe o ușă-n roz scria: ”Jos mita rușinii!” O săgeată indica Numărul mașinii. La plecare, mulți târau Pantalonii-n vine, Căci aveau, ”cinstiți” mereu, ”Buzunare pline”. Una, tot cânta, cam fals, Și puțin năucă, Apucată clar, pro fund, ”De dorul de ducă”. Pe-un afiș, scria cursiv: ”Cinstea”-nobilează! N-au pus ”ghilimea” corect? S-o crezi tu! Visează!