Liniștea în custodie

Luați-mi liniștea în custodie, Cât mai departe de-orice ”om de bine”! Lăsați-o dor să zburde-n libertate, Cât, dorul ei, de mine, o va ”ține”! Nu vă stresați, nu cere de mâncare, Și nici să bea, chiar dacă timpu-l ”soarbe”! Nu vrea, ca voi, mașini lungi în parcare, Și nici ”alinturi”, în cuvinte ”oarbe”. Uitării dați-i dreptul să se-exprime, În vorbe reci, adesea ”sugrumate”, Căci, în sictir, nevoie n-ai de rime, Și nici de slove scumpe-mprumutate! Să nu lăsați iertarea blestemată Să-moaie sufletele-ncărunțite! Destinu-i masca unui dram de soartă, Ce, morții vinde vieți de om, cernite.