Lupul repăcălit de vulpe

Lupul, supărat pe Vulpe, Mârâii dându-i binețe: -Iar m-ai păcălit cumătră! Stâna-i goală, fără ”fețe”! -Păi, eu ți-am vândut ideea Și cuvântul ”stână”, doar… Bine-am ”prins” și inventarul Oilor, ce-n țarcuri sar. -Vrei să zici… erau acolo, Când contractul l-am semnat, Și aveai bună procură, De la cel cioban ciudat? -Dar cum altfel? Cum se poate Să te mint eu pe mata? Că ești blană-sură-n minte, Înțelept, ce altceva? -Bine, sunt, dar de mioare Nu am dat, țarcu-i ”steril”, Iar acum, lihnit de foame, Lupoaică mă vrea ”viril”. -Ce să zic?… Du-o cu vorba Și promite-i cam ce vrea. Îți spun eu, muierea-i proastă, Crede ce dorește ea. -Sfatul pare bun, dar foamea Tot dă ghes prin burta mea. Pentru stână vreau răsplată, Căci te știu, la retur, rea. -Păi, îți dau… ce vrei și poți Singur să îți iei cumetre. Eu mă mulțumesc să rod Resturi de găini, prin ”vetre”. -Să-nțeleg că vrei, adică, Să mă autoservesc? -Da, cobor cu tine-n vale; Tu răpești, iar eu păzesc. Poți s-o iei, de vrei-nainte! Eu mai zăbovesc un pic. Tu ai pofta mult mai mare; Eu am apetitul mic. Căci știa cumătra vulpe, Că sătenii-o așteptau, Cu dulăii ”puși pe fapte… Ce să faci, se ”deșteptau”.