Magdalena

Miraj, ardoare, lacrimi și-ncântare, Străbune amintiri de voluptate, Dureri ce ard dorințele din noapte, Cu chipul blând în prag de soare, Se-apleacă pesta albia în care Răsare un fior plăpând de viață, Ce, primul zâmbet, după chin învață, Cu ochii umeziți de-un strop de mare. Dar timpul amintirilor fugare, O-nvăluie cu năzuințe-apuse, Ca neaua munții, cu apele prelinse, În tainica odihnă de uitare,