Mame flori

Plouă-n noapte, plouă-n șoapte, Nu-n cuvinte grele. Plouă-n fulgere aprinse, Ca-ntr-un joc de iele.

Părăsite și uitate, Florile se ”sting”, și plâng. Moartea nu le înspăimântă. Lacrimi în potire strâng.

Trupuri fragede se-nclină În cucernice dorinți: Vor doar apă și lumină. Nu au zei și nu au sfinți.

Se oferă, vinovate Că nu pot să dea mai mult. Ochiul și simțirea-ncântă. Doar frumosul le e cult.

Printre ele, nu-i niciuna Să-și urască, sora. Mor ”bătrânele”, ca mama, Ce-și iubește, nora.

La urmași, le lasă locul, Ca sfânt drept sub soare. Chiar dacă ei le iau totul, Nu se plâng că doare…