Nescrisa scrisoare

De vă scriu aceste rânduri, E, că ”tata”, m-a rugat Să vă ”spun” ceva de suflet, Să-l iertați că e ”plecat”.

Bine!-am spus. Voi pune-n versuri Ce tu îmi ”mărturisești”; Simțămintele nu-s marfă, Să le vinzi și târguiești. A tăcut, privind în ”urmă”; Amintirile-l ”rodeau”. Revedea prea multe poate; Ochii-n ”ceață” se pierdeau. Lacrima de întristare, Ca o cheie către Rai, Era semn de-mbărbătare, Într-o lume numai ”Vai!”.

Tu fetițo-acum ești mare; Buni și răi ai întâlnit, Cu-n surâs ca de madonă, Blând și trist înmugurit. Poate se deschide-n zâmbet, Sau în râs va izbucni. Îți doresc să nu se stingă Flacăra din ochii-ți vii. Lumea-i rea și, nedreptatea, Lațurile și le-a-ntins. Tu păstrează-ți, prea-curată, Mila pentru cel ”învins”. A greșit. Vei știi, odată, Pentru ce, și cât, și cum. A-ncercat ca să ”deschidă”, Pentru viață un alt drum. Întrebările sunt multe, Cu răspunsuri fel de fel. Ce contează e iubirea… Asta am simțit în el.

(Pt. fiica lui O. și mama ei)