Pe ultim drum

Lăsa-ți-mi prieteni durerea să plângă, Și, gânduri nefaste, din suflet să strângă.

Pierdut în declinul uitatei plăceri, Las liberă cale, sinistrei tăceri.

E vremea-nchinării, dar Ceru-i tărcat; Goniți de-ndoială, și Sfinții-au plecat.

Lumina se frânge, ca sufletu-n do; O Cale se șterge, în umbra de nor.

Bătută în cuie, o cruce tot plânge; Pe lemn curg doar lacrimi, din pete de sânge.

E-a mea și, în viață-am purtat-o nebun; Mai am s-aleg locu-n pământ… și s-o pun.