Pe tobogan
-în pomelnicul sumar-
Siluită și-njosită, Într-un sat din Bărăgan, Viața-n plin progres, de țară, Se dădea pe tobogan. După ea, mizerii multe Se scurgeau, c-așa-i în jos, Până încropeau o baltă De Trăiri, pentru un os. Statu-n destul at ”făcuse” Jocul pentru cei iubiți, Și-ncropise o Golgotă, Pentru ”restul” ne simțiți. Aiuriți cu una-alta, Și cu toate în final, Au ajuns, să simtă foamea, Strict, ca pe un fapt banal. Chinul emigra din burtă, Chiar în mintea-ncrâncenată, Ce nu pricepea, netoata, Că-i cu ”cruce” însemnată. Semnul era pus pe glia Ce ”năștea” țărani ”fertili”, Ce creșteau și în mocirlă, Demografic, și utili. Statul, ”prea-mărit”, în toate, Cert, și-n sens de ”personal”, Îi ținea, scriptic, ”la suflet”, Strânsi, în legile-pumnal. Înfierați cu fier și vorbe, Prinse-n slove de coșmar, Erau ”însemnați”… în pripă, În pomelnicul sumar.