Picături nevinovate

Fluturând în ceruri focuri, Norii se-ntregesc din umbre, Și aruncă-n hăul vieții, Ape, în torente sumbre. În șuvoaie neoprite Nici de vrere, nici de gând, Cad cu jale, în neștire, Spre un sat, un Iad mai blând. Drumul li se pare-o Cale, Nebătută, spre pământ, Și, în șiruri de paradă, Se îndreaptă spre mormânt. Nu se-așteapă, ca acolo, Să găsească numai glod, Și că, orice picătură, Piere, ca un gând nărod. Unitate nu există, Decât poate în final, Când sfârșitul e aproape,, Și se pierd… în lac… din mal. Omu-njură soarta crudă. Florile trăiesc un vis: Au speranțe pentru ”pruncii” Ce se nasc în bis, și bis…