Prea mulți

Prea mulți, cu mâinile pe piept, Se pierd pe-un drum necunoscut, Căci numai Unul s-a întors, Să spună demn, prin ce-a trecut.

Prea repede, Îl uită mulți, Din cei ce merg pe sârma vieții, Și-n echilibrul „am-nu-am”, Dansează-n transă-n ritmul pieții.

Prea des, se-aude glasul aspru, e, De clopot fără de simțire, Și, mult prea rar, la ”rugăciune, Ajunge-un ”licăr” de iubire.