Pre-stricatele i.a

-pe merit de ban-

Țața Frosa și-ncă Două copitate, Bârfeau, cu decență, Despre ”măritate”. Că una ”se-nvârte” Ziua, prin ”pre jur”, Iar la alta vine, Noaptea, câte-un ”fur”. Alta, cam ”ciufută” Modernă-i la ”ciuf”; A fost și plecată, Pe la nemți, la ”puf”. -Dar le știi, tu sor-o! Ce pot să mai zic? Când percep ce face, Chiar că-n coadă pic. -Iar vecina, țață, E ”stricată” rău; Bea și cu ciobanii, Să sece-un hârdău. -De cea ”îmbuibată”, Ce să mai vorbesc; Zic, cred, o duzină, Că, prin ea, ”trăiesc”. -Nu îi e rușine Nici de popă, tu; Îi aține calea, Și îi face ”muu”. -Dar de smiorcăita Cea fără de pată? Rar se-”ntinde”-n blană, Dar și-”o face lată”. -N-au nici cuviință, Bună, cum o fi, Fără calicie, Să posteasc-o zi. -Ce să spun de simțul Rău, ce le domnește. Se înfruptă-n pofte, Și sug tot, firește. -Ești ”școlită” sor-o! Prea le spui pro fund. Cum să fac eu ”pasul”, Fără să m-afund? -Fără? Aaa! Vezi bine, Nimic nu-i în van. Fă-l, cum ”se-cu-vine”, Pe ”merit de ban”. -Deci, eu, nu m-aș ”vinde”? Nu mă ”în-jos-esc”? -Cum să dai degeaba? ”Poftele plătesc”! -N-aș fi și ”stricată”? E-un cuvânt urât. -Se ”repară” iute; Pupă-”Aleșii”-n în rât!