Prag de iarnă

Umbrele se-ascund în pâcla Începutului de iarnă. Ochii-ntrezăresc lumina, Rece, plumburie, ternă. Ceața străvezie lasă Zorii fără-un țel precis. Poate că și lor le pasă, C-alții, soarta, le-au decis. Oamenii se-ascund în case După-un fum ocrotitor. Frigul e pornit pe oase, Mai ales de muritor. Câinii și-au pierdut din pofta, De-a lătra aiurea-n sat. Freaqmătă doar stufu-n balta Moleșită-n malul-pat. Guguștiucul rar mai cântă, Pe consoartă supărat; Toată toamna-a fost în ”nuntă”; Peste tot, ea l-a cărat. Doar o bufniță, ”precară” În inteligența ei, Se-ntreabă de ce e pace, Și tăcere, printre ”zei”. Ea privește-așa umanii, Cei ce pot orice, oricând. Nu știe de bani-putere, Și de luptele din gând.