Pui de nori

Ziua își arată fața Purpurie-n fragezi zori. Cerul, odihnit în noapte, Se întinde după nori. Pufuleții, plini de viață, Fug de raze străvezii, Ce încearcă să îi prindă, Până nu fac nerozii. Pe azuru-ntins, ca marea, Ei, prin forme, spun povești, Pe care, doar cu privirea, Poți, oricând, să le trăiești. Vântul, ca regizor, poartă Clar, răspunderea la tot, Chiar când nărăvași-ncearcă Râzgâiați, să ”facă bot”. Totul e mișcare pură, Fără linii, unghi, sau cruci Și, în curbe de fecioară, Te provoacă, sus, să urci. Candizi, sunt dispuși să facă, Tot ce vrei, în mintea ta, Când, cu ochii, lor, noi forme, Tu le ceri, nimic a da. Voluptoși, se iau în brațe, Și se-ntind în pofta lor, De îți vine, chiar a crede, Că o fac cu drag, și dor. Răzvrătit, vezi câte unul, Ce-o zbughește-n senin cer, Și se ”stinge”-n depărtare, Ca și visele ce pier.