Pură senzualitate

-fără ”cuc”-

Liniștea, în voal subțire, Se-așternuse-n prag de seară. Lacul, răsfățat de-o boare, Fremăta ca o fecioară. Stuful, tremurând, de poftă, Gâdilat de val sub burtă, Încerca ”pasul” să-l țină, Dar avea, tija, cam scurtă. Valsul incita și malul, Ce, cu firea, se pierdea Și ceda, ceda într-una, Din ”picioare” când cădea. Salcia, ursuză-n vorbă, Ca bătrâna fără dinți, Le plângea de milă celor Ce păreau ieșiți din minți. O broscuță, aiurită, Și ca faptă și ca gând, Insista, bătând din labe, Că vrea și ea-n primul rând. Plescăitul fin, o barză Rătăcită de prin zori, A atras-o, ca o șoaptă, De femeie-ntibsă-n flori. S-a uitat cam lung, dar pacea Înseratului abis, A cuprins-o, și-a iertat-o… ”Distractivă-i”, cred c-a zis.

Ce-a urmat? A venit Vântul; Valuri călărite-n șir, Când de unul, când de altul, Ca-n u/o/rgie, nu mă mir. Lacul, mulțumit că simte Și-altceva, la sân, plăcut, S-a întins, supus, cu raza Des răsfrântă-n vals tăcut. Numai eu, ”bătând” doar malul, Singur-singurel, năuc, Îmi tot spun, că ”senzualul”, Nu- doar dragostea cu ”cuc”.