Rădăcini crescute-n Cer

-calea dorului-

Geru-a spulberat frunzișul, Cu voința lui de fier. Goi, copacii par, pe seară, Rădăcini crescute-n Cer. Iarna nu e prea departe, Cu-al ei giulgiu argintat. Orizontul șovăielnic, De nori tulburi e pătat. Fulgerări stinghere-ncearcă, Viu, apusul să îl țină; Roșul sângeriu tot urcă, Negrul se întinde-n tină. Vine ”noaptea” pentru viața Ce-n culoare s-a scăldat. Vânturi reci, cu geruri aspre, Vin, în hoarde, la prădat. Cu tristețea-ndoliată, De ce văd și simt în jur, Ridic ochii-n caldă milă, Spre azuru-ngust, dar pur. E și el constrâns să piară, Ca speranța omului, De-a ajunge, la iubire, Doar pe calea dorului…