Simplu trecător

Cât aș vrea să pot, și visul, Să îl controlez puțin, Să rămân unde îmi place, Sau să plec, nu să m-abțin.

Moartea, Viața o desparte De o altă față-a ei, Căci Trăirea nu-i doar una, Când, s-o ai pe veci, chiar vrei. Nopțile în vis sunt albe, Și sfârșesc în plină zi. Chiar renaști, din întâmplare, Fără-a fi, ce vrei să fi. Un străin îți joacă rolul, Chinuindu-se stângaci; Vrei să-i suflii, să-i dai ”vorba”, Dar nu poți nimic să faci. Locurile sunt alese La-ntâmplare-n timp fictiv. Pleci pe-o urmă, pe-altă cale, Și o pierzi, fără motiv. Te întreb,i ce cauți oare, În spațiul aleator. Nu mai știi ce-ai fost odată; Ești un simplu trecător. Ce-ți rămâne? Mai nimica: Amintiri de nu știi ce. Speriat, tresari în visul Ce te plimbă-n orișice. Liniștea, întortocheată, Se prelinge-n sens cernit, Ca o ploaie fără noimă, Dintr-un foc uscat, mocnit. Pași-ți zdruncină tăcerea, Ce ți-si pus-o-n cap, abil, Plescăind în viața-ngustă, Strecurată-n Timp debil. Îți măsori singurătatea, Presărând poze pe jos; Unele-s îngălbenite, De-un trecut adânc și ros.

Te ridici în două râne; Una, nu îți e de-ajuns. Adormise-și prea devreme, De trăiri, profund pătruns. Ochii îi deschizi și vede, Viața, uța, în hamac, Un pustiu ca ”altădată”, Când uitai visul, ”buimac”. Tragi concluzii fără grabă, Căci nu ai de ce, din ce. Vrei nu vrei, cinstea te-ndeamnă Să te-ntrebi: -Trăiesc? De ce?…