Stupoarea

Pe Pământ umblă Stupoarea, Cu o mină pur umană. Cerul a-nceput, deodată, ”Foc și pară” ca să cearnă. Sunt blesteme-ncătușate, Impregnate de păcat, Ce se scurg peste trăirea Omului, de tot, stricat. ”Relele”, în cârdășie, Cu temutele nevoi, Dându-și cinstea pe sub mână, Cer, trufașe, drepturi noi. Conștiente de ”micimea” Sfinților plăpânzi, uitați, Fac, prin faptele curente, Oameni, nu umani, ”pătați”. Cerul a greșit, cu Mila Arătată pentru toți, Ridicând, în ”slava” țării, Cu Stupoare, prea mulți hoți .