Străina Pace

Din noaptea căpătâilor de zare, Cu pași ușori, neinspirați de foc, Se-apropie, sau mi se pare, Străina Pace a acestui loc. Neliniștile crude, curgătoare, Întinse-n tina traiului de-o zi, Fac Clipele, ades rătăcitoare, Să se întrebe, cine-or fi. Cu ele, Timpul și-a-ncropit povestea, Eternului trecut nemilostiv, Lăsând să se-ntrevadă vestea, Că-n Neființă-i, poate, permisiv. În Veșnicie, vede el schimbarea La începutul vechi, neprimitor, Când, pradă nopților, tăcerea, Se va-ncrusta în Haos răbdător. Atunci va dispărea-n Neant și Zarea, Ce ține ochiul înrobit, captiv, Și se va re-ntregi, în van, și starea De-a fi, ce-o fi, în veci, fără motiv.