”Trudnic” de rând

-ultima rugă-

Soarta nu l-a ajutat, Niciodată-n viață. Ceru-a plâns, cu multe ploi, Preschimbat la față. Lacrimi ”scurte” au vărsat, Pentru el, vecinii, Cam atât, cât au lătrat, Probabil și câinii. El a fost ”trudnic” de rând, Muncitor cu ziua, Cu Norocul cam ciufut: Se juca de-a piua. Uite-l e, și uite-l nu-i! Se ascunde bine. Îi lăsa, în schimb, cu vânt, Buzunare pline. N-a avut nimic al lui; Poate sărăcia. Domnul, poate-n mila Lui, I-o fi dat Vecia. Groapă, unul i-a ”scurmat”, Neplătită, mică. L-a cinstit altul la mat, Cârciuma ”peltică”. Cum a fost, așa s-a dus: Nebăgat în seamă. Doar când a tunat de sus, S-au privit, cu teamă. -Ce-a fost asta?-au întrebat Sătenii cu frică. -Cerul e senin, curat… -O rugă nu strică…