Umbre-n ”jocul vieții”

Trist, Timpul imploră o Clipă, să stea. Ea nu îl ascultă. Nu poate? Nu vrea? Se roagă de alta, dar e prea târziu. În jocul ”de-a viața” , se ”prinde” alt ”viu”.

În umbra de codru, cu teama în gând, Fragilă făptură, se-oprește pe prund. Pe plânsele pietre, izvorul plăpând, Și-așterne regretul din suflet și gând.

Fantoma fugară, cu ochii de jad, ”Adulmecă” urma, prin cetini de brad. Cu pofta ”flămândă”, în pas ”nărăvit”, Străbate vâlceaua, cu gând ”otrăvit”.

Mișcarea e scurtă, un strop, ca de foc, Se stinge în unda, ce tremură-n loc. O umbră se zbate o clipă… și-atât. Doar ochii acuză; tăcere-i în gât.

Cu ora ”bătută”, de-un ceas trecător, O viață ”fugară”, dispare-n decor. Pădurea oftează; să plângă ar vrea… O Viață îi cere, o alta să dea.