Un alt ”biet”

-capăt rupt, de ață-

Tulburi, ochii șovăiau Să cerșească clipe. Îi durea, căci iar ”vedeau”, ”Vise” ne-nplinite. Zilele s-au strecurat, Ca hoții în noapte, Și, haine, au ”furat” Prea-plăpânde fapte. De uitări e Raiul plin; Ele mai fac bine. Nu că l-au scăpat de chin; Minte, nu mai ține. Rugăciunile s-au stins, Când pe rând, când toate. Anii, pletele au nins; Toaca-n piept, greu bate. Tăvălug înverșunat, De nevoi și jale, Soarta, lui, i-a arătat Doar spre Iad o cale. A-ncercat, doar rareori, Să se-mpotrivească, Și-a putut, de sărbători, Chiar și să trăiască. Nu mai are lemn de pus Pe jarul de viață; Pe al Veșniciei fus, Capăt rupt, de ață. Cu răbdarea prinsă-n jug, Conștiința zace. Sentimente ard pe rug, Sub un Cer ce tace.