Un român

Pe o muchie de cuțit, Unii-i spun și viață, Crește un român ”cinstit”, Cam ciudat la față. Cam ce face, nu prea știu; O duce chiar bine. Cară, după el, cu greu, Buzunare pline. N-are, bietul, timp de Stat; Și nu-i duce dorul. Prea-l îndeamnă, să muncească, În rând cu poporul. Când îl vezi, nu dai pe el, Nici doi bani grămadă, Dar e as între ai lui, De ”prostit” și sfadă. Buchia cărții nu-i de el; E prea încâlcită. Știe ce e de știut: Legea ”îndulcită”. Este ”oț” și păcălește, Mai pe toată lumea. L-au ”format” așa, de mic, Statul meu, cu foamea.