Viața care doare
Rebegit, cu coada strânsă Bine-bine-ntre picioare, BobY s-a întors aseară, Mârâind că ”viața doare”. Alergase dup-o ”lele”… Unu-n el, cu pietre-a dat. A tulit-o-n lung de vale. Altul, groaznic l-a-njurat. Săturat de ”pasiune”, După-atât uitat chiorâș, Fără patima a-și stinge, S-a întors, docil, pâș-pâș. Căutase doar o ”poamă”, ”Coaptă”, pârguită-n deal; Și-a-ncercat și el norocul, Lăsându-se ”dus de val”. A plecat cu gloata-acolo, Toți sperând la ”ce-o pica”. S-a-ncolțit cu altul, care, Rânduiala o strica. Cum se-ntâmplă-ades în lume, Toți credeau că-i rândul lor, Să-și asigure accesul La ”Alintătorul dor”. Cu-o ureche sângerândă, Și o labă cam la fel, A văzut, mai clar la minte, Că, ”podoaba” nu-i de el. -Vezi stăpâne, viața asta, Parcă e curat de câine! Ai noroc. Nu ești ca mine… Ce știa el, de-al meu, ”mâine”?…