Viitor ”boltit”

Sângerând pe rana Unui glob ciuntit, Omul își croiește Viitor ”boltit”. Viața nu se lasă; Suge la plăceri, Presărând, cu poftă, Peste ochi, tăceri. Cu nespuse patimi, Trăirea, la zar, O joacă și iese Croncănit pe par. Ciorile, desigur, Cred c-au viitor, Dar negru, ca ele… Prea sunt visător.