Vii suflete

Împrăștiați pe la casele lor, cu sufletele cernite de iluzorii dorințe, se pierd în cumpătarea neputinței și a resemnării, în lupta pierdută, din naștere, cu viața. Răstigniți în cuie de slove, cu mințile temătoare mereu, se afundă în uitarea blajină, ce vindecă inimi și vise, mereu. Speriați de șoapta stingheră, de a fi și de a vrea, jelesc fără vlagă iubiri neaprinse, în cântec de gânduri și bocete stinse. Așa i-am văzut: triști oameni de țară, din sate răzlețe, uitate de timp. Așa i-am iubit: vii suflete calde, cu doruri mărunte, și inimi de sfinți.