Vremea înăcrită

Vremea, înăcrită, Că-i cam dogorită, Își pierde răbdarea Și-și preschimbă starea. Umbre răzvrătite De ape cernite, Zarea o îneacă Și-o botează-oleacă. Pete-nchise-n zboruri, Răsucite-n nouri, Îmbâcsesc, în silă, Cerul, fără milă. Răvășesc natura, Ce nu-și ține gura, Și, tunând într-una, Cam întinde struna. Flăcările-ncinse, Din povești desprinse, Se îmbrățișează, Și se distanțează. Ca săgeți de foc, Sar din loc în loc, Căutând și omul, Dar lovind doar pomul. Vremea, înăcrită, Udă, ruginită, La foc se-ncălzește, Și, în jur, privește. Vede ce nu-i place, Și-nglodată, tace, Dar lasă să ardă, Flacăra pe pradă. Lumina-și așterne Umbrele eterne, Lumânare-aprinsă, Pentru-o viață ”stinsă”.