Vrere și putere

Blestemați suntem, de soartă, Să putem să fim mai mult. Sclavi ai vrerii, și-ai puterii, Transformăm abuzu-n cult. Animale-n transformare, Preschimbăm voința-n roi, Rătăcind, cu nepăsare, Pe sub norii fără ploi. Conștiințe afumate, Rupte-n zdrențe de Lumini, Tot așteaptă, resemnate, Rondu-n viață să-ți termini. Zborurile-s doar de ducă; Înapoi revin strigoi. Mai rămâne amintirea, Pierdută prin ochii goi. Căile-s bătute-n noduri; Milele s-au isprăvit. Stânjenul de lemn se frânge, Cotul geme istovit. Din nimicuri se-ncropește, Vag, un viitor fudul; E-mbâcsit, cu nonșalanță, Cu iluzii de credul. Palide reproșuri strică Armonia în avânt Și, cuprins de-amărăciune, Nu mai crezi nici în Cuvânt. În trăiri, geme plăcerea De a vrea cu orice preț; Cu pututul e-o problemă; Dreptul e cu părul creț. Libertatea e deplină; Când nu poți, zici tot ce vrei. Invers însă-i o problemă: Te lovești de ei, cei ”grei”.