Cu și fără rime

Stau singur și beau o cafea. Ploaia îmi ticăie în cap, Cu nerușinare, Căci,oricum, nu are Sentimente, sau simțuri, Și nici conștiința Binelui și răului, Ci doar o morală veche, Legată de streche… Iar o dau pe rimă, Provocat de rău. Când îmi e mai bine, O cam uit, jur, zău. Fac ce fac, și pasul Îmi răsună sec. Mă uit ce se-ntâmplă; Am călcat pe bec. Iar m-am luat de pară; E în gura lor. Mălăiață-i, bună; Cască gura-n cor. Undeva-i de mine; Printre ei? Sus? Nu. Poate jos, cu boiii; Ne-nțelegem: ”Nuuu”! Am o calitate: Recunosc, cinstit, Că sunt bou cu carte, De mult timp prostit. Ca rea mulți ca mine, ”Muu-Muu!”-iesc prelung. Cert, că, sus, pe cracă, Corecții n-ajung. Căci așa sunt boii: Rabdă, trag, și tac. Răsplata e biciul… Și le fac pe plac. Ce n-aș da, pe bune, Și măgar să fiu; Să-i înjur, nu-n rime, Doar ca om, bun, viu…